Luiza Preda: „Am vrut să transmit o stare oamenilor și să-i fac să fie mai atenți la fotografie”

Pasionată de pictură și inițiată în arta fotografiei, Luiza Preda face parte din valul de fotografi tineri care au reușit să-și creeze un stil vizual propriu. Este absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați și astăzi, studiază la Universitatea de Artă și Design din Cluj, la secția foto-video.

În urmă cu o lună, a avut loc inaugurarea proiectului ei fotografic „I CAN’T SEE”. Expoziția a fost gândită sub formă de instalație tip labirint, alcătuit din 60 de autoportrete împărțite în 5 serii.

Luiza ne-a vorbit despre cum fotografia este subapreciată și super accesibilă în ziua de azi, cum oamenii nu mai știu să mai facă diferența dintre fotografie și poză și ne-a explicat de ce nu ar trebui să existe o barieră între fotografia nud și restul tipurilor de fotografii.

 

Fotografia face parte din mine

„StreetHy”: Povestește-ne despre începuturile tale fotografice. La ce vârstă ai luat prima oară contact cu un aparat foto?

Luiza Preda: Nu știu exact la ce vârstă am avut prima oară contact cu un aparat foto, dar cert este că părinții mei îmi dădeau aparatul lor când eram mai mică și făceam fotografii pe oriunde apucam. Însă, pentru mine, nu acela a fost momentul de care toată lumea vorbește, când îți dai seama că îți place să faci fotografii. De fapt, este un întreg proces, iar în cazul meu, cred că a luat amploare în clasa a 12-a și apoi, din ce în ce mai mult, odată cu începerea facultății. De atunci, pot să spun că m-am simțit atrasă de fotografie și că am simțit să fac asta în continuare.

Fiecare persoană are o legătură cu partea sa artistică. Care este legătura dintre Luiza și fotografie?

Nu m-am gândit niciodată, deoarece venind așa de firesc nu văd discrepanța dintre fotografie și persoana mea. Știu doar că asta fac, asta îmi place să fac și asta voi face în continuare.

 „I CANT SEE” este o expoziție de fotografie inclusă într-o instalație de tip labirint. Cum a luat naștere această idee?

Expoziția I CANT SEE a reprezentat pentru mine un proces îndelungat. În urmă cu mai bine de jumătate de an am început să mă gândesc la acest proiect. După ce am venit din Bordeaux, fiind plecată cu o bursă Erasmus, una dintre profesoarele mele mi-a oferit oportunitatea de a avea primul meu vernisaj de fotografie. La început nu știam despre ce o să fac și care va fi conceptul, dar puțin câte puțin, dintr-o săptămână în alta, îmi mai venea câte o idee, mai adăugam sau mai scoteam câte ceva. Cumva, am reușit să sedimentez totul, doar în câteva săptămâni, în care am muncit din greu.

 

„Autoportretul e ca o lanternă, o unealtă prin care îți găsești sinele. Câteodată nu putem exprima ce simțim pe dinăuntru cu adevărat, astfel fotografia de autoportret ne poate ajuta să ne cunoaștem mult mai onest decât o putem face noi. Ceea ce e cel mai revelator în legătură cu o persoană nu sunt tipurile diferite de autoportet, ci de fapt, diferența dintre ele.”

 

În descrierea evenimentului menționezi de fotograful Oliver Doung. Care este legătura dintre vernisaj și acesta?

Oliver Doung este un fotograf de origine haitiană care are un blog personal de fotografie pe care îl urmăresc. În unul dintre articolele sale a scris despre cum vede  autoportretul, ceea ce mi s-a părut foarte relevant pentru conceptul expoziției mele de fotografie. Nu cred că este modelul meu, dar cu siguranță este o sursă de inspirație.

Din punctul tău de vedere, ce impact a avut vernisajul asupra publicului?

Din punctul meu de vedere, tind să cred că publicului i-a plăcut, deoarece au reacționat într-un mod plăcut atunci când au ieșit din labirint. Probabil, au fost și oameni cărora nu le-a plăcut, dar nici nu am urmărit să împac pe toată lumea. Până la urmă a fost un challenge pe care l-am avut pentru a vedea dacă pot să fac asta și la ce nivel pot să ajung.

Care a fost mesajul pe care ai vrut să-l transmiți prin acest vernisaj?

Nu știu dacă am avut un mesaj principal pe care aș fi vrut să îl transmit, ci mai mult o stare, în sensul că am vrut să creez o anumită tensiune și curiozitate pentru privitor. De asta am făcut labirintul, de asta a fost întunecat și fiecare a primit câte o lanternă. Am vrut să trag un semnal de alarmă, cu tot ce înseamnă artă vizuală. Omul trebuie să fie mai atent când se uită la o fotografie. Pentru că există o diferență între fotografie și poză, iar atunci când te duci la o expoziție trebuie să fii atent, nu să treci pe lângă fotografii, să te duci acasă și după să nu-ți mai amintești nimic. E important să rămâi cu ceva, măcar cu un singur lucru.

Fotografia este o tehnică de autocunoaștere

Printre fotografiile expuse la vernisaj sunt și câteva fotografii nud. Din punctul tău de vedere, fotografia nud reprezintă o tehnică de autocunoaștere?

Cred că însăși fotografia este o tehnică de autocunoaștere. Fotografia nud e ca fotografia de peisaj, autoportretul sau natura moartă pe care o pozezi. Într-o discuție cu prietenul meu, îmi spunea că nu ar trebui să existe o barieră între fotografia nud și restul tipurilor de fotografii. Însă, din păcate, această barieră există din cauza oamenilor care se folosesc de acest tip de fotografie pentru a-și satisface alte dorințe.

Oamenii tind să asocieze fotografia nud cu vulgaritatea. Care este metoda echilibrată de surprindere a fotografiei în arta nud ?

Nu știu dacă există o metodă echilibrată între fotografia nud și artă. Consider că nu trebuie să echilibrezi nimic. Pur și simplu o faci din anumite motive, care sunt ale tale și știi de ce faci asta. Echilibrul vine pe parcurs, când le încerci pe toate și după vezi ce-ți place mai mult și cum le poți combina.

Ce alte proiecte fotografice ai în plan ?

Următorul proiect fotografic pe care îl voi avea, va fi proiectul de diplomă pentru licență. Am și un carnețel unde îmi notez fiecare idee care s-ar putea transforma într-un proiect, dar am nevoie de timp ca să le încep.

Aș vrea să plec prin România și să fac fotografii pornind de la cele mai mici altitudini până la cele mai mari. Să fac în așa fel, încât să parcurg toate formele de relief. Mă voi lega de tot ce are Romania mai frumos ca să prezint țara așa cum o văd eu și cum mi-ar placea să o vadă și ceilalți.

Cum te-ai gândit să folosești acestă meserie după finalizarea studiilor?

Nu am de gând să fac din fotografie un job. Nu-mi doresc să vânez banii din fotografie, pentru că la un moment dat, m-aș minți pe mine și aș începe să fac fotografii proaste, doar pentru că o să mi se spună că trebuie să mă dau mai la dreapta sau mai la stânga. Oricum, îmi doresc să plec din țară, dar mi-ar plăcea să mă întorc. Aș vrea să-mi fac treaba într-un loc unde aș ști că aș fi apreciată puțin mai mult. Nu aș vrea să plec din Europa, cu toate că mă intrigă și celelalte continente. Vreau să îmi continui studiile în Finlanda, deoarece pot forma un echilibru, în așa fel încât să mă dezvolt într-un mod liniștit.

În încheiere, ar fi ceva ce nu te-am întrebat și consideri că mesajul ar trebui să se facă auzit?

Nu știu dacă aș vrea să spun ceva despre mine, dar aș face o mențiune despre fotografii care se cred, sunt sau vor să fie fotografi. Vreau să le spun să fie sinceri cu ei, să facă fotografii cât de des pot sau chiar și zilnic. Să fie curajoși, consecvenți și să muncească mult. Să asculte ce spun alții, dar să facă și cum vor ei. Să învețe toate regulile fotografiei, și apoi să își permită să le încalce. Să învețe istoria fotografiei, dar nu cea scrisă, doar cea vizuală. Să își dorească să facă asta până la ultimul fir de păr, altfel nu cred că poți să ajungi unde ți-ai propus.

 

 

Material făcut de echipa StreetHy

Facebook Comments
Distribuie
Share on FacebookShare on Google+

Send a Comment

Your email address will not be published.